Intr-o zi Socrate s-a intalnit intamplator cu o cunostinta care alerga spre el agitat si care i-a spus:
- Socrate, stii ce-am auzit, tocmai acum, despre unul dintre studentii tai?
- Stai o clipa, ii replica Socrate. Inainte sa-mi spui, as vrea sa treci printr-un mic test. Se numeste Testul celor Trei. Inainte sa-mi vorbesti despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al Adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?
- Nu, spuse omul. De fapt doar am auzit despre el.
- E-n regula, zise Socrate. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum sa incercam testul al doilea, testul Binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?
- Nu, dimpotriva.. .
- Deci, a continuat Socrate, vrei sa-mi ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat? Omul a dat din umeri, putin stanjenit. Socrate a continuat.
- Totusi mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba - filtrul Folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?
- Nu, nu chiar...
- Ei bine, a conchis Socrate, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici Adevarat, nici de Bine, nici macar de Folos, atunci de ce sa-mi mai spui?
Avalansa informationala la care suntem supusi in aceste timpuri in care nici un loc de pe pamant nu e prea departe si nici un secret nu poate fi cu adevarat ascuns ne face sa fim ca un copil pofticios intr-un magazin cu dulciuri. Traim intr-o continua fantezie, identificandu-ne cu informatii furnizate de mass-media, necunoscuti, cunoscuti, prieteni fara a face o selectie a tuturor acestor informatii prin prisma celor trei teste socratice:
1. cel al Adevarului
2. cel al Binelui
3. cel al Folosintei.
Oare cate informatii cu care venim in contact de-a lungul unei singure zile ar putea sa treaca acest test?
Esti ceea ce gandesti!